TRAVEL DIARY / Olga Safronova, manager Babor Cosmetic – despre Yakutia și stilul de acolo

Olga Safronova este o adevărată femeie de afaceri și activează în calitate de manager la compania Babor Cosmetics. Pe lângă job-ul care-l practică cu mult drag, Olga este implicată în diferite proiecte de artă și adoră să călătorească. Recent și-a ales o destinație mai puțin populară în rândul moldovenilor – Republica Sakha, orașul Yakutsk. Special pentru Fashion Guide, Olga a povestit despre impresiile și frumusețile din regiunile siberiene.

Impresii și amintiri

Sunt născută în R.Moldova, orașul Bălți. La vârsta de 3 ani am plecat în Rusia, în Yakutia. Inițial, credeam că vom sta doar un an și vom reveni înapoi, dar nu a fost să fie. Ne-am acomodat foarte repede acolo. Totuși, odată ce am crescut, mi-am zis că vreau o schimbare în viața mea, astfel, am decis să revin acasă. A fost extrem de dificil, am luat totul de la zero, am început să îmi reamintesc limba română, să-mi fac noi prieteni, să îmi găsesc un nou loc de muncă și într-un final m-am regăsit aici. Recent am vizitat din nou Yakutia, și mi-am revăzut părinții. De data aceasta am dedicat mai mult timp călătoriei și am vizitat locuri de o frumusețe impresionantă. Îmi place enorm de mult această țară și de fiecare dată când revin acasă, simt un dor pentru ea.

Sursa foto: livejournal.com

Temperaturi constrastante

În Yakutia este atât de frig încât hainele trebuie să fie extrem de groase, încălțămintea este atât de grea încât obosești din mers. Este greu de respirat din cauza altitudinii joase,  iar ceața este un fenomen meteorologic obișnuit acolo. Uneori este foarte densă încât ai impresia că o poți atinge. Iarna în aceste regiuni este foarte lungă. Decembrie, ianuarie și februarie sunt cele mai reci luni din an, cu temperaturi până la – 50 de grade. În luna martie, temperaturile scad până la -30 și -15 grade. În luna aprilie și mai deja este posibil de purtat un trenci sau o geacă din piele. Iulie ne topește cu temperaturi de +40 de grade. Aceste temperaturi de fapt se mențin nu mai mult de 30 de zile. Iar în octombrie din nou cade prima ninsoare.

Sursa foto: clan.su

Sursa foto: russia.ksio.ru

Stilul vestimentar și piese must-have

Dacă să vorbim despre îmbrăcămintea doamnelor din Yakutia, trebuie să menționez că o mare parte din garderobă ocupă paltoanele din blănuri naturale. De regulă femeile au câteva modele: blănuri groase pentru cele mai reci temperaturi, blănuri mai subțiri pentru sezoanele de tranziție și diverse  scurte. Pentru a rezista la temperaturile extrem de reci este nevoie și de încălțăminte specială și anume cizme din piele de ren acoperite cu blană naturală atât în interior cât și în exterior. În rusă li se mai zice „Унты”. Pe timp de iarnă, pantofii se poartă doar la evenimentele speciale. De obicei doamnele ajung la eveniment în cizme, după care se schimbă în pantofi. De asemenea, pentru protecția mâinilor se poartă mănușile cu un deget – „Варежки”. Acestea pot avea diverse aplicații din biser sau chiar pot fi  din piele naturală. Un alt element caracteristic sunt pălăriile din blănuri care la fel pot conține diverse aplicații din pietre.

Sursa foto: strana.ru

Sursa foto: www.1sn.ru

Sursa foto: articles.chita.ru

Sursa foto: www.doskaurala.ru

Sursa foto: www.odensya.ru

Shopping

Yakutia este renumită pentru piețile sale în care poți cumpăra piese vestimentare din blănuri naturale. Ele sunt iubite atât de către localnici cât și de turiști care vin regulat pentru a-și cumpăra o astfel de haină. Piețile sunt apreciate și pentru faptul că poți negocia o reducere, ceea ce nu e posibil în magazine. De asemenea sunt des întâlnite buticuri precum Zara, Bershka, Mexx, Benetton, Sisley, Hugo Boss și altele.

Femeile sunt mai precaute la capitolul frumusețe

Din cauza vânturilor reci și uscate de afară, fondul de ten se poate usca pe piele, iar atunci când ajungi într-un local, din cauza contrastului de temperaturi, poți observa urme de rimel sau de la creionul pentru ochi. De aceea este important ca produsele cosmetice să fie rezistente la apă. De asemenea, pe timp de iarnă, femeile niciodată nu poartă părul lăsat liber pe spate, ci îl ascund de frig.

Sursa foto: fur.ru

Accesorii și bijuterii

Aceste regiuni sunt la fel renumite pentru cantitățile enorme de pietre și metale prețioase pe care le posedă. Aici se extrage aurul, argintul, diamantele de cea mai înaltă calitate, dar și pietre unice precum charoite-ul. Această piatră prețioasă nu se mai găsește nicăieri în lume, ea se extrage doar în regiunile siberiene. Bijuteriile sunt deosebite și datorită ornamentelor etnice foarte des folosite. În magazine poți vedea coliere inspirate din cultura veche a regiunii, care uneori pot cântări și  1,5 kg, datorită pietrelor și metalelor folosite.

Sursa foto: geographyofrussia.com

Sursa foto: pandora.best-presents-2015.ru

Sursa foto: rustur.ru

Sursa foto: files.wordpress.com

Locuri Must-See

Dacă decideți să călătoriți în orașul Yakutsk recomand să vizitați: Muzeul de Istorie și Cultură a Popoarelor, Muzeul Mamuților, Muzeul „Regatul de gheață” Trezoreria Republicii Sakha, Focul veșnic, Orașul vechi, Regiunea Bulus, Pilonii râului Lena, Grădina Zoologică și altele. Toate aceste locuri sunt de o frumusețe rară și au o istorie foarte interesantă.

naturarusturru7

Sursa foto: rustur.ru

naturastranaru5

Sursa foto: strana.ru

Recomandări

Dacă planificați o călătorie în Republica Sakha în perioada rece a anului atunci este important să vă luați îmbrăcăminte foarte groasă pentru a rezista temperaturilor reci. De asemenea, aveți grijă la ceea ce mâncați. Bucatele tradiționale din Yakutia sunt foarte specifice. De aceea, cel mai bine să optați pentru bucatele din pește.  Acestea sunt cele mai răspândite în rândul turiștilor. Dacă totuși vizitați această țară în anotimpul verii, atunci neapărat luați în bagaj soluții împotriva țânțarilor. Aceștia sunt foarte mari și periculoși. Și desigur, trebuie să dați dovadă de respect față de băștinași și localnici, chiar dacă uneori vă pot părea bizari.

Sursa foto: dancesakha.ru

Text: Svetlana Postolachi

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
Ana’s Diary / Shades of Grey