Interview / Olga Stepanenco: „Dacă deschideţi dulapul meu veţi rămâne surprinși”

Stilul ei întoarce privirile pe stradă datorită faptului că este neordinar, original şi irepetabil. Ea este Olga Stepanenco, PR & Project Manager la Arutin Art Bureau, jurnalistă, stilistă şi blogger de modă.

În special pentru Fashion Guide, Olga a vorbit despre preferinţele ei în materie de shopping.

uu

Unde ai făcut cel mai recent shopping şi ce ţi-ai procurat?

La începutul lunii octombrie am avut ocazia să vizitez minunatul oraş Wroclaw (Polonia) şi în câteva ore am reuşit să trec prin magazinele de acolo. Mi-am procurat un palton de culoare verde aprins, câteva perechi de încălţăminte pe talpă joasă- slipperi şi ghete, câteva sweatshirt-uri stilate şi tricouri printate. Toate piesele sunt comode şi adaptate graficului meu activ. Nu îmi place să cumpăr haine strict după sezoane. Iar recent am mai trecut prin magazinul Mango din Chişinău, de unde mi-am luat cu o reducere de 30%  câteva malete pentru iarnă.

l-(2)

Cât de des faci cumpărături?

Fiecare toamnă are propriul său caracter. Nu o să credeţi, dar fac achiziții foarte rar și numai în cazul în care am nevoie de ceva sau dacă găsesc vreo oportunitate avantajoasă. Am noroc, căci silueta mea rămâne practic neschimbată și reuşesc să încap în hainele pe care le-am purtat la 16 ani. De asemenea am obiceiul să păstrez lucrurile cu acurateţe.

Care sunt principiile după care te orientezi când îţi alegi hainele?( confort/ frumuseţe/brand )

Sunt o persoană fără principii (râde). Într-adevăr, dacă deschideţi dulapul meu veţi rămâne surprinși, am de toate: rochii vintage cumpărate în locații rare din Marea Britanie și Riga, pantaloni de pe timpurile sovietice, rochii de tip sac, sweatshirt-uri din neopren, șosete în buline, costume clasice, fuste maxi și pălării. Pentru mine marca nu contează. Dar dacă e să vorbim despre ADN-ul stilului meu, el este descris de individualitate, haine cu caracter, calitatea produselor sau lipsa definitorie de caracter a vestimentelor.

Я8

Relatează-ne istoria hainei preferate.

Este o rochie pe care nu am mai văzut-o nicăieri şi la nimeni. Ea se aseamănă cu patchwork-ul, am cumpărat-o în Praga, într-o vară, când făceam stagierea la Ambasada Republicii Moldova din Cehia. Cu o înghețată într-o mână și pungile cu cumpărături în alta, în fugă mare, întârziind la autobuz sau la o întâlnire, am luat această rochie fără a o proba. Este de mărimea L şi am procurat-o cu 70% reducere, și chiar la o astfel de scădere de preţ a costat mult. Când am revenit la Chișinău, mă priveau practic toţi oamenii din aeroport și atunci am simţit gustul succesului (râde). Mai târziu, ea a atras privirile la săptămânele de modă, iar la lecţia cu designerii de la Moschino în Londra, croitoreasa m-a întrebat: „De unde ai rochia aceasta?!”.

tv

Care sunt brandurile tale preferate? Printre ele se numără și cele autohtone?

Nu am branduri favorite. Sunt astfel de mărci precum COS, Urban Outfitters, American Apparel, All Saints, Irregular Choice, care nu te pot lăsa indiferent. Îmi place foarte mult ceea ce fac ai noştri. Recent am rămas încântată de Piotr Alii, de asemenea mereu mi-au plăcut creaţiile MOE by Aliona Kononova.

Я2 (2)

Cum îţi defineşti propriul stil?

În limba rusă există un cuvânt obscen, cu care de obicei, împreună cu prietenii mei, definim stilul meu. Dar pentru public, se poate spune cu modestie că am un stil în permanentă transformare (zâmbește).

oe

În ce locuri preferi să faci shopping?

Cel mai probabil că sunt mall-urile mari sau aleile comerciale. Nu pot spune că terapia mea e shopping-ul. Eu nu merg în mod special la Iași sau Odessa să fac cumpărături și nu-mi planific tururi de shopping în Dubai. Pot să mă pierd în marile piețe de vechituri italiene sau pariziene, să găsesc branduri cool în blocurile creative, așa cum a fost la Londra și Riga, să cumpăr ceva de pe internet sau în mod spontan în Chișinău, atunci când stilez proiecte și alerg prin oraș în căutare de ceva.

PicMonkey Collage

Care este designer-ul sau casa de modă preferată?

Sunt în permanentă schimbare. Acum şi de câţiva ani îmi place: Vika Gazinskaya, Xenia Schneider, Tigran Avetisyan, Yasya Minochkina, Sasha Kanevski, Anna October, Omelya Atelier, Celine, QooQoo, Anna LED, Katya Shehurina, Joanne Hynes, Stella McCartney, ASHISH, D.EFECT, Givenchy, Roland Mouret. De asemenea, sunt foarte inspirată de designerii din Ucraina și cei baltici. Ei sunt mai diferiţi …

lady

Cine este Fashion Icon pentru tine?

Este o necunoscută. O întâlnesc deseori pe la marginea orașului, în subteranele europene sau intrând într-o brutărie după un croissant. Ea nu se gândește la modă și nu e pasionată de ea. Este stilată de la natură. Vârstnică sau tânără, cu forme voluptoase sau androgină, bine îngrijită sau nu, defapt acest lucru nu contează, ea trebuie să posede o lumină interioară și să o ducă ca pe o trenă. Iar eu niciodată nu voi îndrăzni să mă apropii de ea și nu îi voi afla numele.

оля CMAX9800

10

Autor: Cristina Lupu

Foto: arhiva personală a Olgăi Stepanenco

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
foto
Tendințe pentru o manichiură perfectă. Sezonul toamnă-iarnă 2014