320

Cristina Surdu, despre blogging, stil și inspirație / FOTO

Cristina Surdu este o bloggeriţă de modă din Republica Moldova, dar locuieşte de mai mulţi ani în Italia. Este autoarea unui blog de modă urmărit şi apreciat în mai multe ţări. Ea posedă o garderobă deosebită, dar şi un stil vestimentar care cucereşte.  

foto

Când ai descoperit pasiunea pentru modă şi cum ţi-a schimbat aceasta modul de viaţă?

Tot timpul mi-a plăcut moda. Când eram mică decupam imagini din reviste şi făceam caiete întregi cu sfaturi și colaje. Acum am o mulţime de poze cu diverse ținute street style ale bloggeriţelor mele preferate. Pasiunea pentru modă mi-a schimbat viața, deoarece datorită acesteia mi-am creat un blog care mi-a adus o sumedenie de satisfacţii şi emoţii pozitive.

foto

Blogul tău este urmărit de foarte multă lume. Ce te inspiră în asortarea ţinutelor şi ce doreşti să transmiţi fetelor prin postările tale?

Nu sunt în fiecare zi inspirată. Uneori deschid garderoba şi nu am idee ce combinaţii să aleg, alteori am o sumedenie. Atunci când sunt plină de idei creez câteva ţinute şi îmi fac poze. Mă inspiră cel mai mult imaginile cu ținute street style, bloggeriţa Julie Sarinana, revistele şi prietenele mele. Sper că aşa cum mă inspir eu din ţinutele bloggeriţelor vestite, la fel să se inspire şi fetele care îmi urmăresc blogul.

foto

Locuieşti de mulţi ani  în Italia, cum ţi-a influenţat această ţară stilul vestimentar?

Italia mi-a influenţat  foarte mult stilul vestimentar. Așa cum am zis, ținutele din primele postări de pe blog sunt cumplite. În orice început se întâlnesc dificultăţi, se greşeşte şi se învaţă . Exact astfel s-a întâmplat şi cu stilul meu vestimentar. Eu sunt înaltă şi din acest motiv, când locuiam în Moldova nu încălţam niciodată pantofi cu toc înalt, deoarece era cineva care mereu râdea de mine, ceea ce în Italia nu mi s-a întâmplat niciodată. Aici, faptul că ești înaltă demonstrează că eşti frumoasă. Cu toate acestea, în Italia sunt puţine femei care poartă pantofi cu toc în timpul zilei. Majoritatea sunt în tenişi şi mocasini. Eu posed un stil casual chic. Timp de 7 ani am învăţat să mă îmbrac ca ei şi îmi place mult stilul italienilor.

foto

foto

Fiind o iubitoare de călătorii, care este ţara care şi-a lăsat amprenta în viaţa ta?

Sunt îndrăgostită de Spania şi cred că toţi deja ştiu că eu pur şi simplu iubesc această ţară. Atunci când sunt în vacanţă în Spania sunt foarte inspirată şi plină de idei.

foto

foto

Cu ce te ocupi în timpul liber şi ce activităţi realizezi, atunci când nu pozezi pentru blog?

Călătoresc, mă văd cu prietenele, fac o plimbare cu bicicleta sau practic jogging  în parc. Îmi place să gătesc ceva gustos sau să lenevesc în faţa calculatorului.

Crezi că stilul vestimentar se învaţă pe parcurs, ori trebuie să te naşti cu acest dar?

Cred că se învaţă pe parcurs, exact ca orice lucru în viaţă. Am să mă repet, dar cred că stilul meu s-a schimbat şi s-a îmbunătăţit mult de când am deschis blogul .

foto

Ce piese vestimentare te caracterizează cel mai mult şi la care nu ai renunţa niciodată?

Câţiva ani în urmă nu aş fi zis niciodată că voi deveni obsedată de piesele din piele. Am două perechi de pantaloni din piele pe care îi ador. Sunt foarte comozi, exact ca şi cizmele de tip biker sau tenişii pe care îi port atât cu pantaloni, cât şi cu fuste sau rochii. Apropo, o nouă piesă vestimentară devenită importantă pentru mine este fusta midi.

foto

foto

Ce mesaj sau regulă de stil ai oferi pentru cititorii Fashion Guide?

Eu cred că în modă nu există reguli, deoarece fiecare creează şi exprimă ceva nou. Unicul sfat pe care pot să îl dau este să fiţi tot timpul naturali. Purtaţi ceea ce doriţi, ceea ce vă face să vă simţiţi încrezători şi bine în pielea proprie. Nu uitaţi că cel mai important accesoriu este un zâmbet sincer şi frumos!

foto

foto

Foto: Arhiva Personală

Autor: Sofia Palade

1 thought on “Cristina Surdu, despre blogging, stil și inspirație / FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>