Home Decor / Designerul Tatiana Buimistru: „Nu este permis ca tot dormitorul să fie alb”

Confortul și atmosfera plăcută în casele noastre depinde nu doar de mobilă și decor, dar și de culorile care persistă în încăpere. Despre rolul și influența culorilor ne relatează Tatiana Buimistru, Doctor în arhitectură ce activează deja de 25 de ani în domeniul designului interior. Datorită cunoștințelor pe care le posedă și stilului său unic de a crea, Tatiana Buimistru este un specialist de succes în domeniul său.

Mid-Century-style-living-room

De ce ați ales profesia de designer?  

Acasă aveam pereții și ușile desenate. Mereu îmi plăcea să creez. Toată viața am iubit să pictez, atât de mult încât și banca mea școlară era toată desenată. La universitate m-am specializat în arhitectură, dar profesorul de pictură mi-a spus că am talentul de a simți culorile. Apoi m-am specializat  în coloristică și arhitectură. Așa am început să activez în domeniul designului interior.

Living-room

Ce calități trebuie să posede un designer?  

Un designer trebuie să fie curios, să aibă cunoștințe profesionale, să cunoască psihologie și să fie foarte creativ. Nu trebuie să-i fie frică de nimic, trebuie să fie străduitor și să iubească ceea ce face.

Brown-Leather-and-Wood-Living-Room-Livingetc-Housetohome

Fiind specialist în culori, ce puteți spune despre semnificația acestora?  

Noi trăim într-o lume a culorilor. Un designer de interior trebuie să cunoască cum pot influența culorile alese asupra oamenilor. Nu degeaba se spune în Biblie că fenomenul curcubeului este un dar de la Dumnezeu pentru om. Dacă va trăi sub el și va înțelege semnificația culorilor, înseamnă că va trăi bine.

Med-inspired-living-room

Cum acționează culorile asupra omului?  

Culorile pot influența starea sufletească a omului. Nuanțele unei încăperi pot să excite sau să calmeze o persoană. Spre exemplu, culoarea neagră, atunci când este  folosită în cantități mari, poate provoca depresie. Culoarea albastră este benefică pentru dormitor, în schimb nu se folosește în bucătărie. În această odaie sunt binevenite  culorile apetisante precum roșu, galben și oranj. Psihologia culorilor este o întreagă știință, iar un designer profesionist trebuie să o studieze și să o cunoască. El trebuie să știe ce culori sunt potrivite și care sunt interzise pentru o anumită persoană. De asemenea, designerul trebuie să ia în considerare vârsta și profesia persoanei pentru care realizează un proiect. Caracterul persoanei la fel este foarte important. Fie el flegmatic, melancolic, sangvinic sau holeric, aceste caractere au culorile sale preferate. De aceea trebuie luat în seamă chiar și cel mai mic detaliu.

Boho-kitchen-diner-Ideal-Home-housetohome.co.uk

Care sunt culorile potrivite pentru dormitor?

Dormitorul este odaia în care o persoană vine să se odihnească și să doarmă liniștit. Pentru această odaie sunt acceptate și culori mai reci precum verde deschis sau albastru. Pentru un cuplu, specialiștii recomandă nuanțele de albastru, roșu și accente de roz, sau bordo. Aceste culori contribuie la menținerea pasiunii în viața îndrăgostiților.

global-bedroom

Bedroom-with-pink-accents

Care sunt culorile interzise pentru un dormitor?

Negrul este interzis. De asemenea nu este permis ca tot dormitorul să fie alb, deoarece ai impresia că te afli într-un laborator.

Green--Purple-Country-bedroom

Pale-pink-bedroom-with-floral-accents-Style-at-Home-Housetohome.co.uk

Pink-bedroom-with-purple-bedspread-Style-at-Home-Housetohome.co.uk

Persoanele care vor să-și decoreze casa, trebuie să apeleze la un specialist, sau pot să o facă singuri?  

Desigur că fiecare om poate să-și decoreze casa cum dorește. De obicei, toți se inspiră din internet. Însă dacă el își dorește ceva creativ, interesant și unic, atunci desigur e mai bine să apeleze la un designer profesionist.

Stilul ales pentru decorul casei poate spune ceva despre persoana care locuiește în ea ?  

Desigur că da, de exemplu stilul loft este iubit de oamenii tineri de artă: muzicieni, pictori și artiști. Un asemenea loc este spațios unde poți găsi pensule aruncate pe jos și pereți murdari de vopsea. Acești oameni trăiesc în haos și pentru ei acest haos constituie ceva foarte normal și natural. Un avocat sau un jurist nu va putea locui într-o încăpere  în stilul loft. Aceste persoane se regăsesc mai mult în stilul clasic. Acest lucru îl putem observa dacă privim sălile în care au loc întâlnirile oficiale ale delegațiilor sau în cabinetul unui președinte. Astfel de încăperi sunt decorate  în stilul neoclasic, unde totul este solid și serios. Pentru tineri este mai aproape stilul loft, avangard și cel funcțional . Stilul defapt se alege în funcție de vârstă și statut.

Sursa foto: www.pinterest.com

Autor: Doinița Țurcanu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
rihanna
Rihanna a lansat colecția de toamnă pentru River Island / FOTO