Fashion Model Management a descoperit-o pe Maria Saculțanu, o tânără de 18 ani cu potențial de model, care a semnat un contract de modeling cu prima agenție de modele din România, MRA Models. Astfel, Maria urmează să-și construiască o carieră de model la nivel internațional.
Datorită calităților sale fizice unice și a chipului expresiv, Maria a stârnit deja interesul agențiilor internaționale, iar pe 3 octombrie, aceasta a participat la o ședință foto organizată de Fashion Model Management, cu scopul de a-și crea un portofoliu cu care să-și facă introducerea în industria de modeling.
Tânăra, care va absolvi în acest an liceul, este mai mult decât încântată de această oportunitate și recunoaște că din copilărie și-a dorit să devină model.
„Maria are stofă și potențial de model și are toate șansele, dar și calitățile necesare pentru a-și construi o carieră de succes, nu doar în România, ci la nivel internațional”, spune Liviu Ionescu, directorul și fondatorul MRA Models, una dintre cele mai vechi agenții de modele din Europa de Est, care de-a lungul timpului a lansat modele de top precum: Andreea Raicu, Monica Bârlădeanu, Catrinel Menghia, Mădălina Ghenea, Elena Baguci sau Daniela Mârzac, iar în prezent caută să promoveze și modele, fete și băieți, din Republica Moldova.