EXCLUSIV / Creatoarea brandului Malvensky, despre inspiraţie, călătorii şi noile colecții!

Am ajuns la București din dorința de a vorbi cu un om drag sufletului meu. E vorba de Malvina Cservenschi, pe care am cunoscut-o într-o zi de octombrie acum câțiva ani la Chișinău. De atunci comunicăm ori de câte ori avem ocazia.

Am ajuns la showroom, pentru că vroiam să-l revăd și să descopăr noile colecții, astfel Malvina m-a invitat la cafeneaua preferată, care e foarte aproape de casa ei.  Într-un sfert de oră discutam deja la o ceașcă de ceai.

unnamed

Și, pentru că am făcut o scurtă călătorie până la București, iar mie-mi place să nu stau acasă, am întrebat-o dacă și ea preferă să călătorească…

Călătoriile sunt pentru mine o adevărată sursă de inspiraţie. Iubesc să călătoresc, să întâlnesc oameni noi, să cunosc civilizaţii şi culturi diferite, să trăiesc experienţe inedite. Dar întoarcerea acasă este mereu un prilej de fericire. Bucureştiul este oraşul meu de suflet, mai ales în zona în care ne aflăm noi acum. Este un fel de al doilea birou pentru mine. Îmi place să lucrez chiar şi atunci când mă relaxez. Aici mă simt ca acasă,  beau un ceai de iasomie și deschid laptopul, iar  uneori dau chiar mai mult randament decât dacă sunt prinsă în mijlocul acțiunilor la birou.

10636130_935431953139710_2885510772645314046_n

Pe Facebook și Instagram ai postat foarte multe poze din Paris. Ai mai stat vreodată atât de mult în capitala modei?

La Paris am fost la târgul Tranoi chiar pe durata Paris Fashion Week împreună cu Rhea Costa. Am lucrat de dimineața până seara și apoi am mai rămas o săptămână să ne plimbăm și să simțim Parisul din punct de vedere al turistului, cu ocazia invitaţiei la nunta unei prietene. Cu acest prilej, ne-am bucurat să descoperim oraşul așa cum nu l-am mai văzut până acum. De fiecare dată când călătorim, mergem la târguri pentru a promova Malvensky şi Rhea Costa și atunci nu mai ai timp de altceva, pentru că lucrezi de dimineața până seara.

IMG_4558 (1)

Te-a inspirat orașul îndrăgostiților pentru o nouă colecție Malvensky?

Pe mine mă inspiră orice pas pe care-l fac pe pământ. Cu atât mai mult un oraş ca Parisul, a cărui energie este copleşitoare. Te inspiră plimbările, oamenii, locurile pe care le vizitezi. Am vizitat pentru prima oară Verssailes. Am părăsit palatul Mariei Antoaneta plină de idei pentru viitoarele coleţtii Malvensky. Practic, îmi găsesc inspirația în cărți, în muzică, în oamenii pe care îi întâlnesc, in fiecare experienţă zilnică.

10435132_893898283959744_1381940717232085428_n

Să revenim la modul în care ai pornit afacerea Malvensky, în cazul în care acest articol este citit de cineva care nu cunoaște că Malvina Cservenschi este creatoarea bijuteriilor Malvensky.

De când a existat ideea de a face o brățară Malvensky, gândindu-mă la numele brandului și la cum s-a dezvoltat de la început și până în prezent, simt ca şi cum ar fi copilul meu. Așa îl văd eu. Îl cresc, îl învăț, îl ajut, mă învață și el pe mine la rândul lui. Pe zi ce trece – crește. Şi mă bucur să văd că împreună reuşim să împlinim dorinţele atâtor oameni. Este pentru mine cea mai mare împlinire profesională.

10458896_906398826043023_3020539268696696493_n

Ai plecat din televiziune după 10 ani de experiență, nu ți se face dor de media?

Am plecat din televiziune, dar am rămas în aceeași lume. Continuă comunicarea cu oamenii, dau interviuri aproape în fiecare săptămână, ies la evenimente. Într-adevăr munca mea nu mai este în spatele pupitrului de știri, dar este la birou, unde, aproape în fiecare zi creez alte știri, de data aceasta pentru Malvensky. Se transformă programul, pentru că nu-ți mai petreci timpul într-o redacție și nu mai prezinți știri care au legătură cu evenimentele din lume, ci ești angrenat într-un univers nou, cel a antreprenoriatului şi al  businessului. E o lume în care, dacă intri, nu ai ce să faci decât să ții pasul și să faci față. Sunt foarte multe lucruri noi pe care le înveți din momentul în care îţi asumi curajul de a dezvolta o afacere pe cont propriu.

10464320_901875973161975_3345465013784916246_n

Cine poartă bijuteriile Malvensky? Este un tipaj, un model?

Malvensky este un brand democratic.  Se adresează tuturor celor care au nevoie de o bijuterie în care să-și investească energia personală. Din acest motiv, multe dintre produsele Malvensky sunt personalizate cu diferite mesaje.

Colecţiile pentru femei – Malvensky HER – au ca sursă de inspiraţie femeia Malvensky.

Puternică, dar sensibilă – femeia Malvensky se bucură să descopere lucruri noi despre sine şi oamenii din jurul său. Femeia Malvensky alege simplitatea ca formă de expresie şi poartă bijuteriile Malvensky, pentru că îi reflectă complet sensibilitatea şi rafinamentul. Indiferent că este vorba de un inel care îi seduce încheietura sau linia gâtului, pentru ea o bijuterie Malvensky este la fel de senzuală şi seducătoare ca o primă poveste de dragoste. Este deschisă, prietenoasă, sinceră şi se bucură să îi facă pe oameni să zâmbească, oferindu-le cadouri simple, dar pline de semnificaţie. Este deşteaptă şi sigură pe alegerile ei. Pentru că o bijuterie Malvensky durează la infinit.

Colecţiile pentru copii – Malvensky Baby – pornesc de la amprenta energetică a  sentimentelor materne. Dragostea unei mame este unică, protecţia, afecţiunea şi îngrijirea de care este capabilă sunt incredibile. Prima bijuterie a fiecărui bebeluş ar trebui să comprime toate aceste emoţii pe care mama le transmite copilului său: dragoste, sprijin, încredere, ataşament, iubire necondiţionată. Colecţiile noastre pentru copii sunt special concepute pentru a se potrivi încheieturii lor şi sunt la fel de adorabile şi delicate precum zâmbetul unui bebeluş.

Malvensky pretuieşte cel mai mult iubirea, de aceea bijuteriile pentru bărbaţi – Malvensky Him – au devenit accesorii iconice nu doar pentru ea, ci şi pentru bărbatul din viaţa ei. Sau, poate, cea mai elegantă declaraţie de dragoste pentru cea mai frumoasă femeie din viaţa lui.  Brăţările devin astfel un simbol al dragostei pasionale, al încrederii şi trăiniciei unui cuplu.

10492219_894236637259242_3034818782184536859_n

Multe dintre bijuteriile Malvensky au și câte un mesaj gravat, cum este ales acesta?

Poți grava pe bijuterie absolut orice gând îți vine în minte. Iar dacă nu te poţi decide, cu siguranță forma bijuteriei îți indică un sentiment anume sau o idee care să te inspire. De exemplu, colecția Infinity by Malvensky sugerează ideea de iubire adevărată, care este infinită și mai mult decât atât. Sugerează ideea de legătură, pasiune sau de prietenie, de dragoste, de aceste emoţii care ne împlinesc pe plan personal şi ne conturează viaţa. Malvensky este în egală măsură un brand despre  emoţii, dar şi un brand al emoţiilor.

Malvensky și Rhea Costa sunt două branduri care au pornit în același timp. Cum vezi evoluția lor?

Deşi am pornit relativ în acelaşi timp, Malvensky şi Rhea Costa sunt branduri diferite, fiecare cu identitatea şi personalitatea sa. Asocierea atât de firească şi naturală între cele 2 branduri vine din faptul că ne înţelegem perfect, iar Rhea reuşeşte să creeze rochiile care se potrivesc personalităţii mele.

Ce ne leaga cel mai mult, însă, din punct de vedere al evoluţiei profesionale, este pasiunea pentru ceea ce facem, devotamentul pe care îl avem faţă de munca noastră, dorinţa de a duce Malvensky şi Rhea Costa peste tot în lume şi a impune designul românesc ca reper în străinătate, ca model de bun gust, eleganţă şi simplitate. Gândim fiecare colecţie astfel încât să fie mereu  mai versatilă şi mai inovativă decât ultima, respectând în acelaşi timp valorile de brand şi astfel, ne impunem nişte standarde pe care ne obligăm să le atingem cu fiecare produs care poartă semnătura Malvensky şi Rhea Costa.

10409654_928770443805861_1865909106565408372_n

Cu ce vei surprinde în acest an admiratorii/admiratoarele?

Urmează să lansăm chiar săptămâna viitoare colecția Infinity cu diamante și aur roz. Lucrez la primul magazin Malvensky din centrul Bucureștiului și asta îmi ocupă practic tot timpul. Mai lucrez și la o colecție inspirată din simbolurile noastre folclorice românești. După cum vezi, trei proiecte ample şi laborioase în care mă implic complet. Lucrez foarte mult pe partea de creație în ultimul timp, pentru că aşa simt şi pentru că am o echipă excelentă care se ocupă de restul lucrurilor şi asta mă ajută enorm.

Cu un asemenea program mai ai timp și pentru tine?

Dacă îți faci un plan săptămânal foarte bine pus la punct și îl şi respecți, există șanse să-ți faci timp și pentru tine și pentru business, pentru creație sau orice îți mai dorești – călătorii, de exemplu.

1521487_940696089279963_196978775161070140_n

Timpul liber este un lux? Ce faci atunci când ai o zi mai puțin încărcată?

Este într-adevăr un lux. Mă face fericită să stau pur și simplu, simt cum mă încarc cu energie.  Îmi place să stau acasă împreună cu Dorian și cu Soho, motanul nostru și să ne uităm la filme, să ne relaxăm, să gătim. Poate câteodată să ieșim la masă cu prietenii sau singuri. Îmi place foarte mult să ne plimbăm cu bicicletele.

10384732_903435629672676_2018735945045821709_n

Mergi la shopping, cât de des îți reînnoiești garderoba?

Garderoba o am de foarte mult timp și mai adaug uneori câte un item nou. De exemplu, la Gala Forbes într-o jumătate de oră trebuia să mă pregătesc: să mă îmbrac, să mă machiez și să ajung în timp util acolo, pentru că am ajuns destul de târziu acasă și atunci în aceste situații trebuie să știi foarte clar în ce haine te simți bine, ce e potrivit să porți acolo. Pentru că ploua și mă gândeam că o să-mi fie frig într-o rochie, m-am hotărât să pun pe mine un sacou și o pereche de pantaloni negri, o pereche de stiletto, un ruj roșu și o dungă neagră la ochi. Mi-am luat un clutch și asta a fost ținuta mea black tie pentru acest eveniment. Sunt lucruri pe care le am de foarte mult timp în garderobă însă trebuie să știi cum să le folosești. Am foarte multe bluze albe şi bej, multe rochii Rhea Costa de catifea şi dantelă! Îmi place să port, mai ales iarna, pulovere largi și groase cu cizme până la genunchi. Nu sunt foarte multe lucruri, dar sunt simple, speciale ş3i pot fi combinate oricum.

IMG_4315

Te ghidezi de anumite reguli vestimentare?

Nu cred, totul vine de la sine și din ce ai poftă să pui pe tine în ziua respectivă. De exemplu, până anul trecut n-am purtat pulovere, le ocoleam mi se părea că mă strâng de gât, însă au apărut aceste pulovere foarte largi XXL în care mă simt foarte confortabil și pe care poți să le porți practic ca pe niște rochii. Poţi să le furi de la tatăl sau iubitul tău 🙂 Deci îţi faci singură regulile şi alegerile după cum simţi. Şi numai tu ştii câtă “sare şi piper” vrei să adaugi ţinutei.

P.S. Atunci când îmbracă negru, de obicei toată ținuta e compusă din această culoare. Dar, de fiecare dată, știe să pună corect accentele. În ziua în care ne-am văzut purta o eșarfă pe care a primit-o cadou de la Dorian (Dorian Boguță este iubitul Malvinei Cservenschi). Eșarfa este din Ucraina.

IMG_2259

Autor: Lia Chetrari

 Foto: arhiva personală a Malvinei Cservenschi

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
Foto: Evoluția dansului
100 de ani în doar 100 de secunde. Uite cum a evoluat moda de-a lungul anilor! VIDEO