Shopping ideas / Cadouri stilate pentru Valentine’s Day

În ajun de Valentine’s Day, toţi suntem înnebuniţi de procesul de căutare a cadourilor potrivite pentru jumătatea noastră. Toţi dorim să oferim, dar şi să primim cadouri inedite, practice și neobişnuite. Totuși, cel mai important este că le facem din dragoste.

În cazul în care încă nu ai decis care este darul perfect, Fashion Guide îți propune o listă de idei, cu ajutorul cărora, cu siguranţă, îți vei surprinde persoana dragă.

20

Cadouri pentru Ea:

Căşti. Dacă știi că-i place muzica (dar cui nu?), atunci optează pentru o pereche de căşti audio deosebite, care sună superb şi sunt extrem de stilate. Va fi cadoul perfect pentru că îi va satisface nu numai simţurile, dar şi sufletul iubitei tale.

castiSursa poza: www.design-milk.com

Lenjerie intimă sau pijama. Lenjeria este un cadou esenţial pentru Valentine’s Day. Totuși, este destul de complicat să achiziționezi un set de lenjerie perfect. Însă, dacă sunteți împreună de puţin timp şi ideea îți pare cam riscantă, atunci optează pentru o pijama stilată, care va fi un cadou atât plăcut, cât şi util.

22

Sursa poza:  www.highlife.sk

23

Sursa poza: www.gotceleb.com

Accesorii statement. Toate fetele sunt înnebunite după accesorii, iar dacă alegi o bijuterie care se numără printre trend-urile de sezon, poți fi sigur că săgeata lui Cupidon îi va ţinti inima iubitei. De altfel, pentru Valentine’s Day, sunt recomandate piesele tematice precum pandantivele, colierele şi brăţările cu inimi. Cu siguranță acestea vor fi cele mai potrivite pentru ocazia respectivă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sursa poza: www.rechy.com

Carte sau Kindle. Sunt sigură că toţi ați auzit fraza „O carte este cel mai bun cadou”. Iubita, prietena sau soția ta se va bucura dacă îi vei dărui o carte pe gusturile și interesele ei. Mai presus de toate, alegerea este și inteligentă, cu atât mai mult că în ultima vreme lectura este în trend. Iar, dacă persoana dragă este cu adevărat pasionată de citit, un Kindle o va ajuta să-şi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe, fără a-i adăuga greutate poşetei.

5

Sursa poza: www.abcnews.go.com

Termos. O cană termos atrăgătoare şi practică va deveni cadoul perfect pentru domnişoara căreia îi place să-și savureze ceaiul sau cafeaua din mers. Ţinând cont că perioada rece a anului continuă, un astfel de cadou, nu numai că îi va încălzi corpul, dar şi o va duce cu gândul la tine.

21

Sursa poza: www.thetomkatstudio.com

Cadouri pentru El:

Ceas. Pe lângă faptul că este o piesă de bază în garderoba oricărui bărbat, ceasul mai este şi un cadou universal. În funcție de bugetul tău şi stilul partenerului, poți opta fie pentru un ceas de lux, fie alege unul modern sau funny.

ceasuri
Sursa poza: www.prowatches.comwww.britishwatchcompany.comwww.thehunt.com

Carnet. Un carnet din piele, calitativ și sofisticat este un articol care nu trebuie să lipsească din geantă. Este ideal pentru organizarea timpului şi a afacerilor.

10

Sursa poza: www.blueskypapers.com

Geanta. Fie că este o geantă casual de zi cu zi, fie una pentru activităţile sportive, aceasta reprezintă un cadou util. Totuşi, indiferent de stilul genţii, trebuie să ţii cont ca aceasta să fie încăpătoare, calitativă şi stilată.

11Sursa poza: www.dmarge.com
12Sursa poza: www.dunelondon.com

Iar, dacă nu ai găsit darul potrivit mai sus, atunci mai ai o şansă. Te poţi inspira din lista de cadouri universale:

Husă pentru gadget. Datorită dezvoltării tehnologice, gadget-urile au devenit articole de nelipsit din geanta noastră. Un cadou cu care nu vei da greş este o husă pentru telefon, tabletă sau laptop.

13

Sursa poza: www.notonthehighstreet.com

Mănuși touchscreen. În sezonul rece, deseori, nu reușim să răspundem la telefon și asta din cauza mănușilor. O nouă invenție a celor împătimiți de tehnică sunt mănușile touchscreen.

manusiSursa poza: www.mujjo.com, www.quirkly.com

Autor: Cristina Lupu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
Designerii autohtoni își vor prezenta noile colecții la Din Inimă Fashion Weekend 2015!