O nouă ediție a prezentării de modă în aer liber Fashion Soirée Resort Collection revine pe 5 iunie 2018 în capitală. Acesta este singurul eveniment de modă din Moldova în care protagonistele covorului roșu sunt femei din viața publică și societatea civilă, dar nu modele profesioniste. Fashion Soirée Resort Collection este un eveniment satelit show-ului bianual Moldova Fashion Days – cel mai important show de modă din Republica Moldova.
Vedete de muzică şi TV, femei de afaceri, din politică şi artă, bloggeriţe şi reprezentantele comunităţii diplomatice, vor deschide sezonul estival într-o prezentare de modă de vară absolut specială! Cele peste 90 de femei vor demonstra în faţa a peste 250 de invitaţi cele mai noi ținute din colecţiile estivale.
12 designeri DININIMĂ își prezintă colecțiile în cadrul defileului în aer lliber: O’Blanc, EHO, Georgette, Valentina Vidraşcu, Kasandruţa, Sekana, Mily Mia, Vasconi, Tricon & My Revival, Katea Gri, Alina Bradu, Ponti. Evenimentul va servi şi ca platformă de debut pentru trei tineri designeri, finalişti ai concursului Z Young Designers Competition, organizat de către Centrul de Excelenţă în Design şi Tehnologii ZIPhouse. Tinerii designeri vor prezenta ţinutele cu care au câştigat competiţia.
Tematica evenimentului este vacanța la mare, așa că fashionistele vor afla care sunt cele mai actuale tendinţe în materie de modă, se vor inspira pentru ţinutele de vară, dar şi vor putea alege piesele vestimentare şi accesoriile care au plăcut cel mai mult.
Aflată la cea de-a treia ediţie, Fashion Soirée Resort Collections 2018, este un eveniment marca DININIMĂ și are scopul de a fideliza consumatorii și a încuraja femeile să cumpere articole vestimentare made in Moldova .
Evenimentul este organizat de către Asociaţia Patronala a Industriei Uşoare (APIUS), cu susţinerea partenerilor strategici USAID, Guvernul Suediei şi MIEPO.
Prezentarea de modă inedită va avea loc pe 5 iunie, în în aer liber, pe terasa restaurantului PaniPit, începând cu ora 18:00.
Grăbește-te! Biletele pot fi găsite AICI!