Interview / Olga Manciu – noua ambasadoare şi promotoare a produselor de beauty marca AVON

Olga Manciu a cucerit publicul prin frumusețea sa naturală și prin  zâmbetul său molipsitor. Pe lângă faptul că are statut de soție, mamă și specialist în domeniul machiajului, recent a obținut un nou statut – ambasadoare a frumuseții pentru renumita companie de produse cosmetice AVON.

Fashion Guide a realizat un interviu în care Olga Manciu ne povestește mai multe detalii despre noua sa funcție, dar și despre alte mici secrete din domeniul frumuseții.

IMG_5307

De când ai început să activezi ca make-up artist și de unde vine pasiunea pentru machiaj ?

Niciodată nu mi-a plăcut să mă machiez, în schimb mereu mi-a plăcut să desenez pe cineva. La vârsta de 16 ani am făcut cursuri de machiaj timp de 3 luni, astfel puțin câte puțin, am început să-mi achiziționez toate cele necesare pentru trusa de make-up. M-am angajat în calitate de make-up artist într-un salon de frumusețe, însă nu m-am reținut pentru mult timp,  a urmat căsătoria cu  Sandu, după care și copiii. Deja mai târziu, am decis să revin la muncă. Am reluat studiile și am finisat încă un curs în domeniul machiajului. Astfel, hobby-ul meu a început să se transforme în ceva mai serios.

Când și cum a avut loc prima interacțiune cu AVON și de ce ai decis să colaborezi cu ei?

Colaborarea cu compania AVON a început de la o eventuală propunere, care de fapt m-a lăsat plăcut surprinsă. De la început mi-a fost frică, nu doream să-i dezamăgesc și nu eram suficient de sigură în propriile forțe. După care am sesizat că odată ce-am primit anume eu această propunere, înseamnă ceva. Consider că în viață totul se învață și vine odată cu experiența.
IMG_5241
Ce presupune de fapt această colaborare?
Sunt ambasadoarea AVON, ceea ce înseamnă că toate produsele cosmetice sunt testate de mine, nu doar în calitate de make-up artist, dar și  în calitate de simplă femeie. Eu le testez, după care îmi expun părerea. Ne-am înțeles din start că voi oferi o părere sinceră, fără a face excese de publicitate. De asemenea, pe site-ul avon.md vor apărea diverse tutoriale, ședințe foto și proiecte din domeniul frumuseții realizate de mine.
Care sunt produsele AVON care îți plac cel mai mult?
Din ceea ce am încercat până acum, preferatul meu ruj de buze a devenit Indulgence, fiindcă e foarte moale și hidratează bine buzele. De obicei, odată cu nuanța rujului dispare și senzația de hidratare, pe când la AVON, poți să nu reînnoiești culoarea buzelor, în schimb ele rămân mereu hidratate. Un alt produs care-mi place este parfumul Cherish. Mirosul este foarte plăcut și persistă mult timp.
Dacă e să vorbim la general, compania AVON niciodată nu s-a poziționat pe piață ca fiind un producător de produse profesionale. Ei creează cosmetică decorativă, perfectă pentru folosirea zilnică și de asemenea nu conține componente dăunătoare pentru piele. O mare parte din fete greșesc atunci când folosesc cosmetica profesională pentru machiajul de zi cu zi. Din acest motiv, apar probleme cu tenul și pielea.
IMG_5332IMG_5264
Cum adaptăm machiajul din reviste la viața de zi cu zi?
Tendințele de machiaj pe care le citim în reviste dictează mai mult culorile în vogă, și nu tehnicile. De aceea, trebuie să cunoaștem mai întâi machiajul clasic, cum ar fi cel purtat de Marylin Monroe, care niciodată nu se va demoda. Mai mult, acest machiaj se potrivește tuturor femeilor.
Nu cred că e bine să ieșim în stradă ca un clovn. Trebuie să scoți în evidență naturalețea femeii, pe când designerii pun mai mult accent pe efect, decât pe modul în care să ne machiem zi de zi. Atunci când citim despre tendințele de make-up, putem să repetăm o nuanță, sau să facem un anumit accent, dar nicidecum să imităm sută la sută machiajul de pe podium.

De ce trebuie să ținem cont în primul rând atunci când ne machiem?

În primul rând, atunci când ne machiem trebuie să ținem cont de nuanța tenului, ochilor și chiar de culoarea naturală a buzelor. Trebuie să optăm pentru naturalețe. Consider că nimic nu poate fi mai frumos decât o femeie care arată natural. E important să știi cum să scoți în evidență trăsăturile feței.

IMG_5232

 

Care sunt nuanțele de make-up în tendințe pentru primăvara și vara aceasta?

De obicei primăvara pielea noastră este destul de stresată, pentru că are loc trecerea bruscă a temperaturilor de la frig la cald, de aceea, pielea trebuie neapărat hidratată. De asemenea, trebuie să folosim un fond de ten care conține vitamine care să hrănească pielea. Ceea ce ține de vară, folosim cât mai puțină cosmetică. Fondul de ten trebuie să fie cât mai lichid și să ofere nivelare perfectă a tenului. Nu purtăm vara un strat de doi cm de fond de ten, care curge de la transpirație și razele ultraviolete. Astfel de machiaj este unul fals, dar tot ce e fals nu este frumos și estetic. Trebuie să ne iubim și să nu ne încărcăm pielea cu prea multe produse, ci doar cu strictul necesar precum crema de protecție împotriva razelor ultraviolete și fond de ten cât mai lichid sau BB crema.

IMG_5284

Ce de fapt înseamnă BB crema și cum o folosim corect?

De fapt, BB crema nu este un fond de ten și nu are drept scop să acopere imperfecțiunile de pe față. BB crema doar nivelează culoarea tenului. După ce folosești această cremă, nu este nevoie de pudră, care la rândul său îngrelează pielea. E suficient doar să aplici crema și efectul e perfect. Cu toate acestea unele femei se indispun când descoperă faptul că BB crema nu creează această mască de la fondul de ten cu care ne-am obișnuit. De aceea, înainte ca să procurăm un produs trebuie să ne informăm, apoi să-l testăm, ca într-un final să ne creăm anumite concluzii despre acesta.

Cât de importantă e linia de tuș într-un make-up și cum o aplicăm?

Linia de tuș este și va fi mereu importantă într-un make-up pentru că face parte din machiajul clasic, care va fi mereu în vogă. Pentru a obține linia de tuș ideală nu există un anumit secret, trebuie doar cât mai multe încercări. Acest machiaj necestă timp și analiză. Trebuie să înțelegi și să simți mișcarea mâinilor, să depistezi care codiță ți se potrivește mai bine în funcție de forma ochilor.

IMG_5288

Ce tip de machiaj sau ce produse trebuie să evităm pentru a preveni îmbătrânirea pielii?

Procesul de îmbătrânire a pielii este un proces fiziologic, de aceea, nicio cremă sau operație plastică nu poate să-l oprească. Totuși, pentru a evita efectul îmbătrânirii, nu trebuie să folosim machiajul în exces. Toate produsele pe care le folosim zilnic nu au o magie care să te facă tânără și frumoasă. Produsele date pot să-ți regenereze pielea, să o hidrateze, dar nu să o întinerească.

IMG_5315

Trei sfaturi utile de la Olga Manciu pentru cititorii Fashion Guide…

Să se iubească pe sine, să fie naturale atât în exterior cât și în interior și să zâmbească mult.

IMG_5326

Foto: Iuri Cazac
Text: Svetlana Postolachi

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
Exclusiv / Karizma în rolul actriței Brigitte Bardot