Interview / Ana Ciorici: „Îți formezi stilul atunci când experimentezi”

Fiecare femeie are felul ei propriu de a spune lumii cine este și ce își dorește, iar stilul personal este cea mai bună metodă inventată până acum. Ana Ciorici este una dintre personalitățile cu stil din R.Moldova, de la care poți să te inspiri la nesfârșit. Deținătoarea unui salon de frumusețe, bloggeriță de modă și mamă, Ana este un model al femeii care știe să își administreze timpul astfel încât frumosul să ocupe o parte cât mai mare din viața ei.

În interviul exclusiv acordat pentru Fashion Guide, Ana Ciorici vorbește despre tendințele acestui sezon, despre importanța stilului personal, dar și despre copilăria sa și cele mai importante sfaturi pe care le-a primit vreodată.

IMG_4711-1

Dintre toate tendințele acestui sezon, pe care le-ai plasa în top?

Recent am început să îndrăgesc figurile geometrice și combinațiile dintre acestea cu alte imprimeuri. Ador print-urile hipnotice pe care le-am adoptat tot acum, deși tendința asta există deja de vreo doi ani. Pentru mine, acestea sunt articolele în trend pe care eu le voi purta în sezonul cald.

IMG_48081

Ce te inspiră în această perioadă să creezi ținutele pentru blog?

Cel mai mult mă inspiră anotimpul dat, soarele, starea de trezire la viață, culorile, faptul că totul înverzește și e fresh. Aceste detalii nu au cum să nu te inspire. Pe lângă acestea, mă inspir urmărind multe alte site-uri și blogguri, căci eu navighez destul de mult pe internet. Acestea sunt componentele principale care alcătuiesc sursa mea de inspirație la moment.

IMG_5074-1

Care este articolul must-have pe care ți-ai dori să-l ai în acest sezon?

Probabil o salopetă albă. Mi-a plăcut foarte mult o salopetă albă cu pelerină pe care am văzut-o în colecția de primăvară/vară de la Elie Saab. Acea stofă de un alb imaculat care se lasă de la umeri în jos arată superb, doar că nu prea știu unde aș putea să o port (râde), dar e foarte frumoasă și mi-aș dori și eu una.

Elie-Saab-Jumpsuit

Urmărind street style-ul din Chișinău, care sunt lucrurile și obiceiurile vestimentare care ar trebui excluse din garderoba femeilor?

Trebuie să renunțe în primul rând la colanții lucioși. Deși vremea de afară ne obligă să purtăm colanți, putem găsi cu ușurință unii fără luciu și cât mai aproape de nuanța pielii. Eu nu mă pot numi adepta colanților, nu-i port nici iarna, nici primăvara, doar în unele cazuri, destul de rare, deoarece eu știu că dacă mă duc într-o rochie la eveniment, iau un taxi și nu mi-e frig. Dar, sunt femei care se duc dimineața la birou și poartă rochii, iar fără colanți nu se isprăvesc. În ciuda acestui fapt, consider că putem să ne îmbrăcăm comod și stilat în același timp. Colanții mați îi găsim peste tot acum.

2

Dacă ar fi să alegi o perioadă istorică în care ai putea să trăiești, care ar fi aceasta?

Cu siguranță anii ’80, când în vogă era cultura hippie, când exista libertatea totală în stil și puteai să porți orice. Fără să mă gândesc, aș vrea să simt perioada în care a fost la modă democrația în America, era timpul denimului, al cosițelor și al părului lăsat liber în vânt (zâmbește).

Cultura cărei țări te inspiră?

A Olandei. Am fost de multe ori acolo și îmi place obiceiul lor de a merge mult cu bicicleta, stilul sport chic, am văzut și fete îmbrăcate în rochii de seară pe biciclete, la ei asta e o adevărată cultură.

IMG_49661

Stilul cărei vedete îl îndrăgești cel mai mult și cine este un adevărat fashion icon pentru tine?

Îmi place foarte mult stilul Oliviei Palermo, ea se îmbracă cu gust și este mereu diferită. Fashion icon pentru mine e Coco Chanel, pentru că ea a inventat și a purtat lucruri pe care nimeni nu le-a purtat până atunci. Ea a îmbrăcat hainele bărbătești când acestea erau încă un tabu pentru femei și a fost o personalitate foarte importantă în lumea modei.

anac1

Dacă ai avea posibilitatea să colaborezi cu un designer cu renume internațional, pe cine ai alege?

Sunt atât de mulți (zâmbește). Probabil Karl Lagerfeld sau Victoria Beckham, nu pot decide. Karl mi se pare totuși un geniu, el a lucrat cu atâția designeri și a văzut moda schimbându-se și este, pur și simplu, o legendă. Consider că de la el ai ce învăța. Dar, admir foarte mult și designerii tineri, dacă tot ziceam de Victoria Beckham.

RCK_6953-1

Trebuie să recunoaștem că în lumea modei sunt mulți designeri ale căror creații sunt greu de înțeles și de acceptat, ceea ce îi face pe mulți oameni să fie sceptici față de modă. Ce părere ai despre stilul avangardist?

Nu e un stil pentru toți și aceste ținute nu pot fi purtate de oricine, însă stilul avangardist trebuie să existe. Este o modă pentru artiști, teatru, videoclipuri, filme etc. Acești designeri creează adevărate opere de artă pentru ca acestea să fie admirate și purtate de către cineva precum Lady Gaga sau Rihanna. Ținutele sunt extravagante, dar ele au un alt scop decât să fie purtate undeva pe stradă și trebuie să admitem și să înțelegem acest fapt.

IMG_4040

Care sunt revistele pe care le răsfoiești pentru a afla ultimile tendințe sau, pur și simplu, în momentele de relaxare?

Eu răsfoiesc revistele online precum Vogue, Elle, Harper’s Bazaar și altele de acest gen. Am și câteva reviste cumpărate, dar prefer să ma uit online, e mult mai comod și accesibil. La noi nu pot găsi Vogue Italia sau UK, așa că mă inspir de pe internet.

Dacă nu ai fi ales moda și frumusețea, cu ce altceva ai alege să te ocupi în viață?

Aș fi pictat. Îmi place foarte mult să pictez și cred că anume de la dragostea față de pictură a apărut și atracția față de machiaj. Când eram mică îmi  doream să devin medic. Îmi place foarte mult medicina, însă acest domeniu necesită un caracter puternic și mulți ani dedicați învățăturii. Totuși eu am vrut să aleg o cale mai ușoară (zâmbește).

image-60-1 (1)

Ai avut în copilărie un articol vestimentar preferat de care iți amintești uneori?

Când eram mică, semănam mai mult cu un băiat decât cu o fetiță. Eu nu purtam rochii și nu am o piesă vestimentară îndrăgită, țin minte că eram mereu în adidași și blugi. Încă de atunci optam pentru comoditate în primul rând. Abia când am început să mă maturizez am devenit mai elegantă, mai stilată, să optez pentru pantofi și rochii, dar când eram mică aveam numai haine sport în garderobă.

IMG_2079

Care a fost cel mai prețios sfat pe care l-ai primit vreodată de la cineva?

Cred că unul dintre sfaturile primite de la mama, despre cuplu. Ea mi-a zis că atunci când se formează un cuplu, cei doi se formează ca personalități împreună și se completează unul pe altul, de aceea trebuie să fii lângă persoana iubită, și la bine și la rău, să nu renunți niciodată. Ea spunea mereu că în prima căsnicie ai destule probleme, iar în cea de-a doua ai și mai multe și tot așa. Un alt sfat la fel de bun pe care l-am primit de la mama a fost despre afaceri. Ea îmi zicea că în primii ani, tot venitul trebuie să fie reinvestit tot cu acel scop, și abia după o perioadă lungă vei culege adevăratele roade. Nu pot afirma că primesc multe sfaturi și că le urmez. Eu am trăit într-o perioadă destul de grea cu părinții mei și am învățat de mică că trebuie să muncești pentru a avea ceva și pentru a ajunge cineva. Mai mult viața mi-a dat sfaturi.

IMG_2734

Întorcându-ne la modă, acum că ești mămică, ai observat schimbări în stilul tău vestimentar?

Nu, deloc. Probabil în timpul sarcinii un pic, deși nu am purtat haine speciale pentru femei însărcinate. Am avut doar câteva rochițe mai largi, dar în rest au rămas aceleași ținute. Comoditatea a rămas pe primul loc, ca întotdeauna. Deși am foarte multe perechi de pantofi și diferite articole elegante, eu nu le port în fiecare zi, deoarece sunt atât de ocupată încât înțeleg că nu-mi va fi comod și nu voi realiza nimic. Astfel, acele ținute le las pentru evenimente și ieșiri în oraș.

RCK_1098 RCK_1116-2PC230128

Pe ce aspect pui cel mai mare accent atunci când faci shopping?

În primul rând trebuie să mă simt bine în acea haină. De câte ori îmi spuneam: „o să rabd două ore în aceste haine, nu-i nicio problemă”, niciodată nu s-a adeverit (zâmbește). Deci, trebuie să mă simt foarte bine într-o haină și destul de încrezătoare că face parte din stilul meu.

IMG_7326IMG_7409

Ce părere ai despre designerii și brandurile autohtone?

Mă bucur mult că lucrurile au început să se miște din loc și că lumea a început să cumpere de la brandurile noastre și să aibă încredere. Doi ani în urmă nu aveai de unde să cumperi produse calitative din Moldova. Acum, sunt magazine unde găsim mai multe branduri la un loc și prețurile sunt relativ accesibile. Proiectul „Din Inimă” îi ajută foarte mult pe designeri, dacă nu se înființa acesta, lucrurile probabil ar fi mers mai greu. Îmi plac foarte mult brandurile Raquette, fetele fac niște lucruri uimitoare, Kheops, Brio, Valentina Vidrașcu, magazinul Kupper’s.

IMG_8122

Foarte multe fete vor să-și creeze un stil personal, dar nu știu de la ce să înceapă. Ce sfaturi ai pentru ele?

Îți formezi stilul atunci când experimentezi. În primul rând, trebuie să înțelegem ce fel de corp avem și să alegem haine care se potrivesc formelor fiecăreia dintre noi, apoi să încercăm diferite variante ca să vedem care stil ne face să ne simțim bine. Eu așa am făcut, într-o zi purtam blugi cu un top care stătea lejer pe corpul meu, în altă zi puteam să port ceva extrem de elegant și vedeam că mă simt foarte incomod și că nu sunt eu. Fetele ar trebui să meargă prin magazine și să probeze absolut tot. Asta e gratuit! Și apoi concluziile vor veni de la sine.

IMG_8399

Sursa foto: www.ana.ciorici.com

Autor: Nelly Șargu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
Accesoriu must-have în vara 2016. „Graphic bags” a devenit rafinamentul extravagant