Alegerea editorului / Raf Simons Colecția Menswear Spring 2017 – Partea a 2-a

După ce în octombrie anul trecut Raf Simons a zguduit presa cu noutatea în care a anunțat plecarea sa de la Dior, toți așteptau momentul unei reveniri spectaculoase. Și iată că în mai puțin de un an, fără mare tam-tam, Simons revine cu o colecție pentru bărbați prezentată în cadrul Menswear Spring 2017. Ar însemna acest lucru revenirea designerului cu propriul brand?

La începutul acestui an, Fundația Robert Mapplethorpe i-a propus lui Raf Simons să creeze o colecție pentru bărbați, care va fi prezentată la Pitti Immagine Uomo, folosind celebrele fotografii ale lui Robert Mapplethorpe, cel care a impresionat lumea prin portretele sale, realizate cu un aparat Polaroid. Raf Simons fiind un fan înrăit a lucrărilor Mapplethorpe, a acceptat imediat colaborarea.

Chiar dacă este o apariție de scurtă durată, designerul a demonstrat din nou talentul său de a crea și reinterpreta piesele vestimentare simple și esențiale din garderoba de bază. Fiecare ținută avea imprimată o fotografie a legendarului fotograf.

Colecția pentru bărbați Spring 2017 iese în evidență prin formele oversize ale cămășilor, asortate cu pantaloni negri sau salopete din piele cu catarame metalice. Colecția a fost completată cu paltoane drepte și pulovere tricotate. Simons a redat o profunzime colecției prin paleta de culori în care s-au evidențiat nuanțele negru, alb, roz și burgundy. Modelele cu părul creț semănau izbitor cu însuși fotograful.

Raf Simons 1 Raf Simons 2 Raf Simons 3 Raf Simons 4 Raf Simons 5 Raf Simons 6 Raf Simons 7 Raf Simons 8 Raf Simons 9 Raf Simons 10 Raf Simons 11 Raf Simons 12

Foto: Umberto Fratini / Indigital.tv

Editor: Svetlana Postolachi

Find Us

Address
123 Main Street
New York, NY 10001

Hours
Monday—Friday: 9:00AM–5:00PM
Saturday & Sunday: 11:00AM–3:00PM

More Stories
Cum purtăm pantalonii evazați în 2014 / FOTO